– Translation of this Economic Note
– Traduction de cette Note économique
De la începutul anului 2012, cele mai multe dintre economiile europene au fost în recesiune sau foarte aproape de aceasta. Rata șomajului atinge niveluri record. Între timp, apar dezbateri legate de efectele nocive ale măsurilor de austeritate. Șefii de guvern, miniștrii ai finanțelor și oficiali ai Uniunii Europene au declarat că austeritatea a mers prea departe, fiind împiedicată redresarea economică.
Economiștii adepți ai keynesismului, cum ar fi Paul Krugman, consideră că aceasta este dovada incontestabilă a faptului că măsurile de stimulare adoptate la începutul crizei financiare din 2008-2009 nu ar fi trebuit înlocuite cu măsuri de austeritate, neluând în considerare datoria publică pe care o implică. În viziunea keynesiană, atunci când resursele disponibile nu sunt folosite de sectorul privat, guvernele ar trebui să le ofere o întrebuinţare. Ar trebui să nu își mai facă griji în ceea ce privește deficitele bugetare și să înceapă să cheltuiască din nou. În timp ce keynesiștii și restul economiștilor consideră că recesiunile și evenimentele neprevăzute și dezastroase ar trebui prevenite, economiştii Şcolii Austriece consideră ca acestea sunt rezultate inevitabile ale unui boom economic provocat de expansiunea excesivă a creditului și a politicilor guvernamentale intervenționiste.
Pentru adepții Școlii Austriece, recesiunea este de fapt un remediu pentru a înlătura distorsiunile care s-au acumulat în timpul boom-ului economic. Resursele care sunt risipite într-un mod neproductiv trebuie sa fie redirecționate spre sectoarele cu o cerere sustenabilă. Din păcate, acest proces necesită timp, iar anumite resurse vor rămane neutilizate până când întreprinzătorii vor găsi cea mai bună modalitate de a le folosi. Fenomenul presupune rate ale șomajului ridicate, fabrici utilizate numai la jumătate din capacitatea de producție sau chiar închise, până când acestea sunt retehnologizate și resursele financiare sunt investite în active pe termen scurt în loc să fie investite în proiecte pe termen lung.
Guvernele nu ar trebui să încerce împiedicarea acestui proces de realocare. Programele keynesiene bazate pe stimulente și ajutoare de stat doar prelungesc procesele economice nesustenabile ale boomului și întârzie redresarea. Ele creează un climat de incertitudine în privinţa datoriilor și taxelor în detrimentul investițiilor private. Pe scurt, spre deosebire de keynesiști, care cred că guvernele ar trebui să intervină şi să cheltuie mai mult pe timp de criză, adepții Școlii Austriece militează pentru retragerea guvernului şi reducerea cheltuielilor şi a taxelor.
Având în vedere această teorie, cum ar trebui să vedem situația din Europa? Este austeritatea responsabilă pentru criză, asa cum cred keynesiștii? Sau este parte a unui remediu necesar, așa cum cred economiştii Școlii Austriece? Așa cum putem vedea, aceste alternative nu surprind cu acuratețe ceea ce se întâmplă în Europa din cauza înțelesului ambiguu al termenului austeritate.
Semnificaţia austerităţii
Dezbaterea referitoare la austeritate în Europa s-a axat exclusiv pe deficitele bugetare ale guvernelor și datoria publică măsurate ca procent din PIB. Tratatul de la Maastrich prevede ca țările membre ale UE să nu aibă un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB, iar nivelul datoriilor să nu fie mai mare de 60%. Acestea sunt de asemenea și target-uri pentru țările membre. Majoritatea (cu excepția Germaniei, din rândul ţărilor mai importante) nu au reușit să respecte aceste criterii. Un aspect al dezbaterii curente ridică întrebarea dacă nu cumva unele țări ar trebui să obțină timp adițional pentru atingerea obiectivelor, așa cum tocmai a reușit Franța.
În toate aceste discuții, singurele cifre prezentate ca dovezi ale măsurilor de austeritate care au fost implementate constau în statistici care indică faptul că deficitele au scăzut. Într-adevăr, acest lucru s-a întâmplat, aşa cum o demonstrează cele mai recente date Eurostat (figura 1). Nivelul mediu al deficitelor ca procent din PIB în țările europene la nivelul anului 2012 este mult mai scăzut (4%) decât era în 2009 (6,9%).
Figura 1: Deficite guvernamentale (procent din PIB)
Sursa: Eurostat, Deficit/Surplus guvernamental şi nivelul datoriilor
Ar trebui să fie evident faptul că nu exista nicio relație directă între reducerea deficitului și reducerea dimensiunii intervenţiei guvernamentale, ultima find un factor cheie de luat în considerare dacă vrem să comparăm soluțiile keynesiste cu cele „austriece” în privinţa crizei. Deficitul bugetar poate fi redus fie prin diminuarea cheltuielilor, fie prin creșterea veniturilor. De asemenea, acesta poate fi diminuat dacă cheltuielile sunt reduse mai mult, iar taxele mai puțin. Poate fi redus chiar dacă cheltuielile cresc cu condiția ca veniturile să crească mai rapid.
În realitate, austeritatea poate acoperi toate tipurile de situații cu efecte economice diferite. Termenul poate fi aplicat la fel de bine atât la creșterea, cât și la reducerea nivelului de implicare al guvernului. În această dezbatere pare să fie luat de bun faptul că măsurile de austeritate adoptate în Europa au însemnat reducerea dramatică a cheltuierilor, la care se adaugă o oarecare creștere a taxelor, efectul net find diminuarea implicării guvernului. Dar este oare aşa?
Dimensiunea intervenţionismului guvernamental continuă sa crească
După cum arată figura 2, cheltuielile guvernamentale au înregistrat o scădere minoră de 1,7% ca proporție din PIB per total în ultimii 3 ani. Mai mult, proportia este încă cu 4 puncte procentuale mai mare în 2012 decât era înainte să înceapă criza (49,4% în comparație cu 45,6% în 2007). Printre țările incluse în tabel, numai Polonia a redus cheltuielile la nivelul celor din 2007.
Figura 2: Cheltuieli totale guvernamentale (procent din PIB)
Sursa: Eurostat, Venitul, cheltuielile guvernamentale şi principalele mărimi agregate
Totuși, există un motiv pentru a ne întreba dacă aceste cifre au fost distorsionate de perioadele de creștere economică negativă care s-au manifestat pe continent. Cheltuielile ar putea să fi scăzut in mărime absolută, însă ar putea fi încă ridicate ca procent din PIB dacă economia s-a contractat şi mai mult. Deci, să analizăm cheltuielile în termeni nominali.
Figura 3: Veniturile si cheltuielile guvernamentale totale (miliarde euro)
Sursa: Eurostat, Venitul, cheltuielile guvernamentale şi principalele mărimi agregate
Figura 4: Cheltuielile guvernamentale (miliarde euro)
Sursa: Eurostat, Venitul guvernamental, cheltuieli și agregatele principale
După cum putem vedea, cheltuielile guvernamentale nu s-au oprit niciodată din creștere în Uniune de la începutul crizei financiare, exceptând anul 2011, când au rămas constante. Cheltuielile au crescut cu 6,3% în ultimii 3 ani, cu alte cuvinte, în timpul perioadei când măsurile de “austeritate” ar fi trebuit să se aplice.
Astfel, de fiecare dată când miniștrii de finanțe au anunțat tăieri bugetare, de fapt, ei nu se refereau la reduceri absolute ale cheltuielilor ci pur și simplu la creșterea cheltuierilor care erau mai mici decât cele previzionate sau la reduceri care erau compensate de cheltuielile din alte domenii.
Există doar câteva țări în care cheltuielile nominale au scăzut între 2009 și 2012, incluzând Grecia și Portugalia (figura 4). Ar trebui menționat totuși că, atât în termeni nominali cât si ca proporție din PIB, guvernele acestor țări au cheltuit mai mult în 2012 decât în 2007.
Fără o scădere netă a cheltuierilor, reducerea deficitului observată în majoritatea țărilor a venit din faptul că veniturile din taxe au crescut mai rapid decăt cheltuielile. Exact acest lucru arată şi datele Eurostat, respectiv că veniturile au crescut cu 12,9% din 2009 până în 2012, dublu faţă de ritmul creşterii cheltuielilor guvernamentale (figura 3).
Guvernele nu au împrumutat atât de mult, deși încă se împrumută masiv și datoria publică continuă să crească. În schimb, îşi taxează cetăţenii mai mult pentru a finanța creșterea cheltuierilor (figura 5). Acest lucru se întâmplă chiar şi în cazul unor ţări precum Franța, acolo unde “austeritatea” a fost cel mai aspru criticată. Franța este lider atât în rândul ţărilor în care cheltuielile au crescut cel mai mult, cât şi în cazul celor ale căror taxe au au fost majorate cel mai abrupt.
Figura 5: Veniturile guvernamentale totale (miliarde euro)
Sursa: Eurostat, Venitul, cheltuielile guvernamentale şi principalele mărimi agregate
Concluzii
Implicarea guvernamentală din aproape toate țările Uniunii Europene a rămas aceași ca la începutul crizei în 2007 sau chiar a crescut în prezent.
Dacă definim austeritatea ca set de măsuri adoptate pentru a reduce deficitele bugetare, atunci austeritatea este într-adevăr responsabilă pentru criză. Dacă, totuși o definim, într-o manieră mai potrivită, ca set de politici menite să diminueze dimensiunea guvernului, atunci acestea nu pot fi responsabile pentru criza din Europa pentru că ele nu au fost niciodată aplicate.
Din păcate, confuzia în ceea ce privește definirea austerității împiedică o mai bună înțelegere a situației și oportunitatea unei dezbateri relevante pe tema cauzelor crizelor economice.
Keynesiștii vor regreta faptul că nu a existat o creștere și mai mare a cheltuielilor, un nivel mai ridicat de împrumuturi și deficite mai mari în trecut pentru a stimula economia. Dar, din perspectiva Școlii Austriece, implicarea guvernamentală excesivă și taxele mai mari explică de ce economiile europene sunt încă în stagnare la câţiva ani după declanşarea crizei financiare.
Europa are nevoie de o implicare mai mică din partea guvernelor, nu doar din perspectiva cheltuielilor publice, ci și sub forma dereglementării pieței muncii și a altor reforme structurale pentru a încuraja antreprenoriatul, investițiile private și crearea de locuri de muncă. Va exista creștere sustenabilă în Europa doar atunci când guvernele, nu cetățenii sau mediul de afaceri, vor suporta în mod real povara austerității.
Traducere de Adina Gruia
